(1) Contribuabilii, alții decât cei prevăzuți la art. 15, care înregistrează în anul precedent o cifră de afaceri de peste 50.000.000 euro și care în anul de calcul determină un impozit pe profit, cumulat de la începutul anului fiscal/anului fiscal modificat până la sfârșitul trimestrului/anului de calcul, mai mic decât impozitul minim pe cifra de afaceri stabilit potrivit prevederilor alin. (3), sunt obligați la plata impozitului pe profit la nivelul impozitului minim pe cifra de afaceri. Cursul de schimb pentru determinarea echivalentului în euro a cifrei de afaceri este cel valabil la închiderea exercițiului financiar în care s-au înregistrat veniturile. În sensul prezentului alineat, cifra de afaceri a anului precedent reprezintă diferența dintre veniturile totale (VT) și veniturile care se scad din veniturile totale (Vs), astfel cum sunt definite la alin. (3).(2) În situația în care rezultatul fiscal cumulat la sfârșitul trimestrului/anului de calcul este pierdere fiscală sau profit impozabil, înainte de recuperarea pierderii fiscale din anii precedenți, potrivit art. 31, contribuabilul determină impozitul minim pe cifra de afaceri potrivit alin. (3).(3) Impozitul minim pe cifra de afaceri se determină astfel: IMCA = 1% x (VT – Vs – I – A), unde indicatorii au următoarea semnificație: IMCA - impozit minim pe cifra de afaceri, determinat cumulat de la începutul anului fiscal/anului fiscal modificat până la sfârșitul trimestrului/anului de calcul; VT - venituri totale, determinate cumulat de la începutul anului fiscal/anului fiscal modificat până la sfârșitul trimestrului/anului de calcul, după caz; V_s - venituri care se scad din veniturile totale, determinate cumulat de la începutul anului fiscal/anului fiscal modificat până la sfârșitul trimestrului/anului de calcul, după caz, reprezentând:(i) veniturile neimpozabile prevăzute la art. 23 și 24;(ii) veniturile aferente costurilor stocurilor de produse;(iii) veniturile aferente costurilor serviciilor în curs de execuție;(iv) veniturile din producția de imobilizări corporale și necorporale; (la 01-01-2024, Litera (iv), Alineatul (3), Articolul 18^1, Capitolul I, Titlul II a fost modificată de Punctul 1., Articolul LXVIII, Capitolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 115 din 14 decembrie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1139 din 15 decembrie 2023 ) (v) veniturile din subvenții;(vi) veniturile realizate din despăgubiri, de la societățile de asigurare/reasigurare, pentru pagubele produse bunurilor de natura stocurilor sau a activelor corporale proprii;(vii) veniturile reprezentând accizele care au fost reflectate concomitent în conturile de cheltuieli; I - valoarea imobilizărilor în curs de execuție ocazionate de achiziția/producția de active, înregistrate în evidența contabilă începând cu data de 1 ianuarie 2024, respectiv începând cu prima zi a anului fiscal modificat care începe în anul 2024; A - amortizarea contabilă la nivelul costului istoric aferentă activelor achiziționate/produse începând cu data de 1 ianuarie 2024/prima zi a anului fiscal modificat care începe în anul 2024. Nu se cuprinde în acest indicator amortizarea contabilă a activelor incluse în valoarea indicatorului I.(4) În aplicarea prevederilor alin. (3), în cazul în care din aplicarea formulei de calcul pentru determinarea impozitului minim pe cifra de afaceri rezultă o valoare negativă, impozitul minim este zero.(5) În sensul prezentului articol, pentru efectuarea comparației între impozitul pe profit și impozitul minim pe cifra de afaceri potrivit dispozițiilor alin. (1), impozitul pe profit trimestrial/anual reprezintă impozitul pe profit înainte de scăderea sumelor potrivit legii, ajustat astfel: din acest impozit pe profit se scad sumele reprezentând sponsorizare/mecenat, alte sume care se scad din impozitul pe profit, potrivit legilor speciale, după caz, și nu se scad sumele reprezentând creditul fiscal extern, impozitul pe profit scutit potrivit dispozițiilor art. 22, impozitul pe profit scutit potrivit Legii cooperației agricole nr. 566/2004, cu modificările și completările ulterioare, precum și suma aferentă creditului fiscal pentru cheltuielile de cercetare-dezvoltare care se scade din impozitul pe profit în anul de calcul, după caz. (la 25-02-2026, Alineatul (5) , Articolul 18^1 , Capitolul I , Titlul II a fost modificat de Punctul 1. , Articolul 6 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 8 din 24 februarie 2026, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 147 din 25 februarie 2026 ) Notă Potrivit alin. (2) al art. 10 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 8 din 24 februarie 2026, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 147 din 25 februarie 2026, prevederile art. 6 pct. 1 se aplică începând cu anul fiscal 2026.(6) În cazul contribuabililor care aplică sistemul anual de plată cu efectuarea de plăți anticipate, prevederile alin. (1)-(5) se aplică pentru trimestrele I, II și III ale fiecărui an fiscal/an fiscal modificat, prin compararea impozitului minim pe cifra de afaceri, determinat potrivit alin. (3), cu plățile anticipate, urmând ca definitivarea impozitului pe profit anual să se efectueze până la termenul de depunere a declarației anuale de impozit pe profit. Comparația se efectuează astfel:

a) pentru trimestrul I, impozitul minim pe cifra de afaceri, determinat potrivit alin. (3), se compară cu plata anticipată aferentă acestui trimestru;

b) pentru trimestrul II, impozitul minim pe cifra de afaceri, determinat potrivit alin. (3), se compară cu suma plăților anticipate aferente trimestrului I și II;

c) pentru trimestrul III, impozitul minim pe cifra de afaceri, determinat potrivit alin. (3), se compară cu suma plăților anticipate aferente trimestrului I, II și III.(7) În cazul contribuabililor care aplică sistemul anual de plată fără efectuarea de plăți anticipate, prevederile alin. (1)-(5) se aplică pentru determinarea impozitului pe profit anual.(8) În cazul grupului fiscal, cifra de afaceri de peste 50.000.000 euro prevăzută la alin. (1) se calculează de persoana juridică responsabilă prin însumarea cifrei de afaceri a membrilor grupului fiscal. Celelalte prevederi ale alin. (1), precum și prevederile alin. (2)-(7), (9) și (10) se aplică în mod corespunzător de către membrii/persoana juridică responsabilă având în vedere și următoarele reguli:

(la 01-01-2024, Partea introductivă a alineatului (8), Articolul 18^1, Capitolul I, Titlul II a fost modificată de Punctul 2., Articolul LXVIII, Capitolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 115 din 14 decembrie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1139 din 15 decembrie 2023 )

a) în cazul în care grupul fiscal aplică sistemul de plată trimestrial, fiecare membru al grupului fiscal calculează, trimestrial/anual, după caz, impozitul minim pe cifra de afaceri, potrivit formulei de calcul prevăzute la alin. (3), în funcție de situația individuală, și îl comunică persoanei juridice responsabile;

b) în cazul în care grupul fiscal aplică sistemul anual de plată cu efectuarea de plăți anticipate, fiecare membru al grupului fiscal calculează trimestrial impozitul minim pe cifra de afaceri, potrivit formulei de calcul prevăzute la alin. (3), în funcție de situația individuală, și îl comunică persoanei juridice responsabile; pentru definitivarea impozitului pe profit anual, fiecare membru al grupului fiscal calculează impozitul minim pe cifra de afaceri, potrivit formulei de calcul prevăzute la alin. (3), în funcție de situația individuală, și îl comunică persoanei juridice responsabile;

c) în cazul în care grupul fiscal aplică sistemul anual de plată fără efectuarea de plăți anticipate, pentru determinarea impozitului pe profit anual, fiecare membru al grupului fiscal calculează impozitul minim pe cifra de afaceri, potrivit formulei de calcul prevăzute la alin. (3), în funcție de situația individuală, și îl comunică persoanei juridice responsabile;

d) persoana juridică responsabilă compară impozitul pe profit trimestrial/anual determinat la nivelul grupului, respectiv plățile anticipate, după caz, cu valoarea însumată a impozitelor minime pe cifra de afaceri transmise de membrii grupului fiscal, urmând să aplice prevederile alin. (1) coroborate cu cele ale alin. (5)-(7) și (9). În cazul în care rezultatul fiscal al grupului este pierdere fiscală, impozitul grupului se datorează la nivelul valorii însumate a impozitelor minime pe cifra de afaceri transmise de membrii grupului.(9) În cazul în care contribuabilul datorează impozit minim pe cifra de afaceri din acesta nu se scad sumele reprezentând impozitul pe profit scutit, redus și alte sume care se scad din impozitul pe profit, potrivit legilor speciale, precum și reducerea impozitului pe profit conform prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 153/2020.(10) Contribuabilii care efectuează sponsorizări și/sau acte de mecenat, potrivit prevederilor Legii nr. 32/1994 privind sponsorizarea, cu modificările și completările ulterioare, ale Legii bibliotecilor nr. 334/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare, scad sumele aferente din impozitul minim datorat la nivelul valorii minime dintre următoarele:

a) valoarea calculată prin aplicarea a 0,75% la cifra de afaceri; pentru situațiile în care reglementările contabile aplicabile nu definesc indicatorul cifra de afaceri, această limită se determină potrivit normelor;

b) valoarea reprezentând 20% din impozitul pe profit.(11) În scopul aplicării alin. (10), în cazul sponsorizărilor efectuate către entități persoane juridice fără scop lucrativ, inclusiv unități de cult, sumele aferente acestora se scad din impozitul pe minim datorat, în limitele prevăzute de prezentul alineat, doar dacă beneficiarul sponsorizării este înscris, la data încheierii contractului, în Registrul entităților/unităților de cult pentru care se acordă deduceri fiscale, potrivit art. 25 alin. (4^1).(11^1) Contribuabilii care aplică la calculul rezultatului fiscal deducerea suplimentară pentru activitățile de cercetare-dezvoltare, conform prevederilor art. 20, scad din impozitul minim pe cifra de afaceri valoarea obținută prin aplicarea cotei de 16% asupra cuantumului reprezentând deducerea suplimentară de 50% din cheltuielile eligibile pentru activitățile de cercetare-dezvoltare. Scăderea acestei valori se efectuează în limita impozitului minim pe cifra de afaceri datorat.

(la 26-09-2024, Articolul 18^1 , Capitolul I , Titlul II a fost completat de Punctul 1. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 115 din 25 septembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 970 din 26 septembrie 2024 ) (12) Activele luate în calcul, pentru determinarea indicatorilor I și A prevăzuți la alin. (3), sunt cele stabilite prin ordin al ministrului finanțelor, iar selecția categoriilor de active eligibile se realizează pe baza unor criterii legate de natura activității desfășurate.(13) Pentru contribuabilii care intră sub incidența prevederilor art. 16 alin. (5), prevederile prezentului articol se aplică începând cu anul fiscal modificat care începe în anul 2024.(14) Nu intră sub incidența prezentului articol operatorii economici reglementați/licențiați de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei care, în anul precedent, au obținut venituri din activități de distribuție/furnizare/transport de energie electrică și gaze naturale în proporție de peste 95% din veniturile totale din care se scad veniturile cuprinse în indicatorul Vs prevăzute la alin. (3) lit. (i)-(vii). (la 29-03-2024, Alineatul (14) , Articolul 18^1 , Capitolul I , Titlul II a fost modificat de Punctul 1. , Articolul XXV din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 31 din 28 martie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 274 din 29 martie 2024 ) Notă Potrivit alin. (2) al art. XXVI din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 31 din 28 martie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 274 din 29 martie 2024, prevederile art. XXV pct. 1 și 2 se aplică începând cu anul fiscal 2024/anul fiscal modificat care începe în anul 2024.(15) Contribuabilii care scad valoarea imobilizărilor în curs de execuție/activelor potrivit indicatorilor I și A din cadrul alin. (3) au obligația de a păstra în patrimoniu activele respective cel puțin o perioadă egală cu jumătate din durata de utilizare economică, stabilită potrivit reglementărilor contabile aplicabile, dar nu mai mult de 5 ani. În cazul nerespectării acestei condiții, pentru sumele respective se recalculează impozitul minim pe cifra de afaceri și, după caz, se percep creanțe fiscale accesorii potrivit Codului de procedură fiscală, de la trimestrul/anul scăderii acestora, potrivit alin. (3). În acest caz, contribuabilul are obligația depunerii declarației fiscale rectificative. Nu intră sub incidența acestor prevederi activele care se înscriu în oricare dintre următoarele situații:

a) sunt transferate în cadrul operațiunilor de reorganizare, efectuate potrivit legii;

b) sunt înstrăinate în procedura de lichidare/faliment, potrivit legii;

c) sunt distruse, pierdute, furate sau defecte și înlocuite, în condițiile în care aceste situații sunt demonstrate sau confirmate în mod corespunzător de contribuabil. În cazul activelor furate, contribuabilul demonstrează furtul pe baza actelor doveditoare emise de organele judiciare;

d) sunt scoase din patrimoniu ca urmare a îndeplinirii unor obligații prevăzute de lege.

(la 01-01-2024, Articolul 18^1, Capitolul I, Titlul II a fost completat de Punctul 3., Articolul LXVIII, Capitolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 115 din 14 decembrie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1139 din 15 decembrie 2023 ) (16) Pentru anul fiscal 2026/anul fiscal modificat care începe în anul 2026, cota de impozit din cadrul formulei prevăzute la alin. (3) este 0,5%. (la 01-01-2026, Articolul 18^1 , Capitolul I , Titlul II a fost completat de Punctul 1. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 89 din 23 decembrie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1203 din 24 decembrie 2025 ) (17) Prevederile prezentului articol se aplică până la data de 31 decembrie 2026 inclusiv/ultima zi a anului fiscal modificat care se încheie în anul 2027 inclusiv. (la 01-01-2026, Articolul 18^1 , Capitolul I , Titlul II a fost completat de Punctul 1. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 89 din 23 decembrie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1203 din 24 decembrie 2025 ) Notă Conform alineatului (2) al articolului II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 89 din 23 decembrie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1203 din 24 decembrie 2025, pentru contribuabilii care intră sub incidența prevederilor art. 16 alin. (5) din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare, prevederile art. I pct. 1-3 se aplică începând cu anul fiscal modificat care începe în anul 2026. (la 01-01-2024, Capitolul I, Titlul II a fost completat de Punctul 2., Articolul III, Capitolul II din LEGEA nr. 296 din 26 octombrie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 977 din 27 octombrie 2023 ) Notă Reproducem mai jos prevederile art. 7 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 8 din 24 februarie 2026, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 147 din 25 februarie 2026: Articolul 7 Acordarea unei bonificații în cazul impozitului pe profit și impozitului pe veniturile microîntreprinderilor

(1) Contribuabilii plătitori de impozit pe profit, indiferent de sistemul de declarare și plată prevăzut la art. 41 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, precum și contribuabilii plătitori de impozit pe veniturile microîntreprinderilor, potrivit titlului III „Impozitul pe veniturile microîntreprinderilor“ din aceeași lege, beneficiază de o bonificație de 3% din impozitul pe profit anual/impozitul pe veniturile microîntreprinderilor, aferente anului fiscal 2025/anului fiscal modificat care începe în anul 2025, după caz. În cazul grupului fiscal, bonificația se aplică la impozitul pe profit anual declarat de persoana juridică responsabilă.

(2) Organul fiscal central constată din oficiu îndeplinirea condițiilor pentru acordarea bonificațiilor prevăzute la alin. (1) prin emiterea unei decizii, astfel:

a) în cazul contribuabililor plătitori de impozit pe profit, după expirarea termenului de depunere a declarației privind impozitul pe profit anual, potrivit legii, aferentă anului fiscal 2025/anului fiscal modificat care începe în anul 2025, după caz;

b) în cazul contribuabililor plătitori de impozit pe veniturile microîntreprinderilor, după expirarea termenului de depunere a declarației privind impozitul pe veniturile microîntreprinderilor aferentă trimestrului IV al anului fiscal 2025, potrivit legii.

(3) Bonificația se acordă de către organul fiscal cu respectarea următoarelor condiții de către contribuabil:

a) are depuse toate declarațiile conform vectorului fiscal;

b) sunt stinse integral și la termenele prevăzute de lege impozitul pe profit anual/impozit pe veniturile microîntreprinderilor, aferente anului 2025/anului fiscal modificat care începe în anul 2025, după caz;

c) nu înregistrează nicio altă obligație fiscală/bugetară restantă la termenul legal pentru depunerea declarațiilor prin care se declară impozitul pe profit anual aferent anului 2025/anului fiscal modificat care începe în anul 2025, respectiv prin care se declară impozitul pe veniturile microîntreprinderilor aferent trimestrului IV al anului fiscal 2025, potrivit legii.

(4) Pentru calculul bonificației prevăzute la alin. (1) se au în vedere următoarele:

a) în situația în care contribuabilul redirecționează sume din impozitul pe profit anual, potrivit legii, acestea nu sunt luate în calcul la stabilirea bonificației;

b) pentru contribuabilii plătitori de impozit pe veniturile microîntreprinderilor, procentul aferent bonificației se aplică la impozitul datorat pe întregul an fiscal determinat prin însumarea impozitelor pe veniturile microîntreprinderilor datorate trimestrial, potrivit legii;

c) în cazul microîntreprinderilor care devin plătitoare de impozit pe profit în anul 2025, procentul aferent bonificației se aplică atât la impozitul pe veniturile microîntreprinderilor, cât și la impozitul pe profit anual, impozite determinate potrivit prevederilor lit. a), respectiv ale lit. b).

(5) Pentru acordarea bonificației prevăzute la alin. (1), organul fiscal central întocmește un referat prin care se aprobă această facilitate pentru contribuabilii persoane juridice care îndeplinesc condițiile prevăzute la alin. (3) și (4) pe baza unei liste editate automat din aplicația informatică.

(6) În cazul în care, ulterior emiterii deciziei de acordare a bonificației, se depun declarații rectificative pentru impozitul pe profit anual/impozitul pe veniturile microîntreprinderilor, aferent anului 2025/anului fiscal modificat care începe în anul 2025, după caz, sau contribuabililor li se comunică, ca urmare a unui control fiscal, decizii de impunere prin care au fost stabilite diferențe de impozit pe profit anual/impozit pe veniturile microîntreprinderilor, aferent anului 2025/anului fiscal modificat care începe în anul 2025, compartimentul de specialitate procedează astfel:

a) în situația depunerii de către contribuabili a unei declarații rectificative/primirii unei decizii de impunere, cu diminuare de obligație fiscală, compartimentul de specialitate verifică evidența fiscală și modifică în mod corespunzător suma acordată inițial drept bonificație, prin diminuarea valorii acesteia și emiterea unei noi decizii. În acest scop, se adaugă în evidența fiscală diferența dintre suma acordată inițial drept bonificație și cea rezultată după verificare;

b) în situația depunerii de către contribuabili a unei declarații rectificative/primirii unei decizii de impunere, cu suplimentare de obligație fiscală mai mare de 3%, compartimentul de specialitate verifică evidența fiscală și anulează valoarea bonificației acordate inițial. Bonificația acordată inițial se anulează și în situația depunerii unei declarații rectificative potrivit căreia nu înregistrează obligație fiscală. În acest scop se emite o nouă decizie și se adaugă în evidența fiscală valoarea bonificației acordate.

(7) Sumele care fac obiectul bonificației nu se restituie, ci se utilizează pentru compensarea cu obligațiile fiscale ale contribuabilului în conformitate cu prevederile art. 167 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare.

(8) Prin excepție de la prevederile alin. (7), obligațiile fiscale care fac obiectul bonificației, pentru care se împlinește termenul de prescripție a dreptului de a cere restituirea, potrivit prevederilor art. 219 din Legea nr. 207/2015 cu modificările și completările ulterioare, se restituie potrivit prevederilor art. 168 din același act normativ, dacă acestea nu au fost compensate cu alte obligații bugetare.

(9) Prevederile prezentului articol se aplică și în cazul în care la sfârșitul anului fiscal 2025/anului fiscal modificat care începe în anul 2025 contribuabilii datorează impozit pe profit la nivelul impozitului minim pe cifra de afaceri, potrivit prevederilor art. 18^1 din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare.

(10) Procedura de aplicare a prevederilor prezentului articol se aprobă prin ordin al ministrului finanțelor, la propunerea președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală, în termen de maximum 45 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.